ro Președintele României a promulgat luni legea privind Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor „Lift pentru viață”.
Acest act normativ stabilește cadrul legal pentru finanțarea instalării de lifturi și soluții alternative în blocurile construite fără ascensor.
Legea vizează în special persoanele în vârstă, cele cu dizabilități și cu mobilitate redusă, care locuiesc în imobile cu cel puțin trei niveluri supraterane.
Programul național de interes public va fi coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Obiectivul principal este creșterea accesibilității fondului de locuințe construit înainte de 1990 și a unor imobile edificate ulterior, dar începute înainte de sfârșitul anului 1989.
Citește articolul complet pe Ilfov Expres
Deschide articolul →